Photos

"Nu am fost prieten cu marele pictor Vraneantu, socotindu-ma doar unul din miile de admiratori ai operei sale. Cele mai multe lucruri le stiu din colectia revistei de cultura Arges (am citit nenumarate cronici entuziaste pe marginea expozitiilor sale, dar si un apel patetic si cu argumente irefutabile, semnat alaturi de dr. Roland Anceanu, Sorin Ilfoveanu si alti cativa, putini si uitati, de prin 1968, in vederea infiintarii, la Pitesti, a unei filiale a Uniunii Artistilor Plastici din Romania).
De la scriitorul Marin Ioniţa am aflat cat de greu o ducea în ultimii ani. De la cazul Vraneantu am avut ideea de a initia un proiect – Oameni de cultura in suferinta –, trecandu-i astfel cu sfiala pragul. Trebuie sa recunosc ca am fost socat. Nu cred ca am vazut un alt chip care sa exprime mai multa suferinta!!! Am stat mult de vorba, am renuntat si la ideea realizarii unui interviu, indurerat de cele ce aflam si vedeam in jur. Din cand in cand, Maestrul tacea prelung, apoi imi arata un tablou de pe perete – ultimul pe care il mai avea in casa, nemaipictand de ceva vreme!!! ,,L-am pastrat pentru inmormantarea mea!!!’’, mi-a repetat cu durere. Am incercat sa revin in casa Vraneantu, dar, subliniez, nu lipsa timpului m-a impiedicat, ci teama teribila de a ma reintalni cu Suferinta! Imi tot faceam curaj (cu scriitorul Marin Ionita), dar am amanat… Intre timp, Maestrul nu a mai putut amana intalnirea cu Cerul." - J.D.
In imagine, detaliu al casei in care a locuit si a creat, in care am invatat si l-am admirat pe Ion Gh. Vraneantu.